Comet (2014)

   Credeaţi că s-a terminat cu lista de filme surprinzător de bune din 2014? Staţi liniştiţi, la fel de greşit gândeam şi eu. Din păcate, de această dată avem de-a face cu un film care se încadrează perfect în lista acelor pelicule care, din cauza unor variabile nefaste, nu se bucură de o notă care să coincidă cu realitatea şi nu ajung în atenţia publicului.

   „Comet” prezintă o poveste de dragoste pe cât de simplă, pe atât de ancorată în realitatea defectuoasă în care am ajuns să trăim. Este de apreciat faptul că reuşeşte să nu cadă în zona clişeică şi, mai mult de atât, aduce cu sine o serie de replici, cugetări şi comparaţii inteligente (sau, cel puţin, cu mult peste media actuală existentă în marea de filme dedicate unui public cât mai numeros).  Continue reading

Deux jours, une nuit (2014)

   E o zi obişnuită. Sună telefonul. Afli că ai tăi colegi de muncă au avut de ales între o primă de 1000 de euro şi a te ajuta pe tine să-ţi păstrezi locul de muncă. Desigur, au votat pentru primă. Erai în depresie înainte de a primi acel telefon. Fără locul de muncă, vei ajunge într-un centru social. Ai deja doi copii şi un partener de viaţă care crezi că te va părăsi. Reuşeşti să obţii o revotare. Ai la dispoziţie două zile pentru a schimba votul colegilor de muncă. Ce faci?

   În această situaţie se găseşte Sandra, iar răspunsul la întrebarea de mai sus este direct proporţional cu numărul de pastile pe care reîncepe să le ia. Continue reading

Şi dacă…

   …sunt conştient deja că mă vei dezamăgi? Că te vei schimba în ceea ce, nu demult, spuneai că nu-ţi doreşti să fii niciodată? Dacă tot ceea ce spunem ţine de context, nu de modul nostru de a fi, de a gândi şi de a trăi? Este real tot ceea ce percepem, sau este totul o iluzie pe care o înţelegem după cum dorim? Întreb din nou…cine suntem? Parte din mixul acestui univers, sau universul însuşi? Suntem noi cei care am urcat cel mai mult pe scara evoluţiei, sau doar aşa ne place să credem?

   Nu e vorba că tu, ca om, nu îmi placi în esenţă, ci că ştiu că nu te voi cunoaşte niciodată. Voi descoperi o latură a personalităţii tale multiple care o să-mi placă Continue reading

Birdman sau “cum să pluteşti deasupra unei societăţi limitate?”

   Maratonul de văzut filme regizate de Iñárritu continuă. Ieri mă declaram fan al său, azi sunt convins că nu m-am înşelat. Tu, ca spectator al lui “Birdman”, ai 35-40 de minute pentru a decide: fie părăseşti sala, fie rămâi şi exclami la final “Iñárritu iar a făcut-o!”. În cazul meu, doar patru persoane au părăsit sala. Norocul lor, au ales să ajungă acasă fără vreo enigmă pe care, oricum, n-ar fi putut s-o rezolve.

   Ce este, de fapt, “Birdman”? E un film atipic, poate primul film cu supereroi, dar fără supereroi. Continue reading

Nu îţi omorî pasiunile!

   Cine eşti? Poţi să răspunzi la această întrebare? De fapt, poţi să-ţi răspunzi? Nu vreau să aud cuvinte, nici tu nu vrei. Răspunsul e mult mai complex de atât. Ce te defineşte? Ce te face să-ţi doreşti să trăieşti? Ce te motivează? În cine crezi? În cine te încrezi? Pentru ce sau pentru cine ai urmat, până acum, acest drum? Ai făcut-o pentru tine, sau pentru că au vrut alţii? Au fost decizii neinspirate pe care a trebuit să le iei instant? Şi dacă au fost aşa, de ce nu ai mai avut curajul de a reveni asupra lor, de a le schimba?

   Suntem tineri, dar încetăm să trăim odată cu fiecare secundă care se scurge în acest ocean al normalităţii, al renunţării la propriile visuri. Mai ştii care îţi sunt pasiunile? Continue reading

Viaţa de student, între griji şi prezent

   Probabil că ceea ce voi scrie acum nu-mi va reprezenta doar propria opinie, ci ceea ce mulţi aflaţi în jurul pragului de 20 de ani simt. Suntem prinşi între indecizii şi incertitudini, între căi corecte de a munci şi alte căi de a face bani, între exemple pozitive rămase în anonimat şi exemple negative promovate uzual, între principii şi nevoia de a te angaja, între România şi orice altă ţară, între normalitate şi realitate, între visuri şi necesităţi, între griji actuale şi griji ce urmează să vină. Trăim într-un mediu otrăvit, într-o societate care ne impune modele greşite şi în care ajungem să ne întrebăm dacă nu cumva noi suntem cei care ne-am pierdut.

   Suntem etichetaţi. Noi, cei care ne aflăm acum pe băncile facultăţilor, suntem “generaţia de sacrificiu”. Suntem primele generaţii care Continue reading

I Origins (2014)

   Ian Grey, doctorul din filmul de faţă, e la fel ca mulţi din oamenii prezenţi pe Pământ: nu crede în existenţa vreunei entităţi superioare, ci în evoluţie. Nu crede în religie, ci în ştiinţă. Nu vede progresul în ceva scris acum mii de ani, ci în ceea ce se schimbă de la o generaţie la alta. Singura diferenţă dintre Ian şi restul oamenilor este că el încearcă să demonteze existenţa Lui Dumnezeu prin argumente apărute în urma experimentelor sale. Şi, aşa cum sugerează şi coperta filmului, obiectul experimentelor sale este ochiul, de la primul stadiu al său şi până la evoluţia finală.  Continue reading

Gânduri, vorbe şi bipolaritate

   Cum lista de filme pe care vreau să le văd a atins câteva sute de titluri, mă văd nevoit în a mă plimba printre citate pentru a alege unul. Şi cum mă plimbam printre citate, îmi atrage atenţia unul din filmul “Almost Famous“: “Let’s say all the things we never said”. Îl citesc şi-mi zic, în nepăsarea care m-a definit de-a lungul timpul, “bă, asta chiar ar fi o problemă”.

   Să spunem cu toţii ceea ce gândim sau am gândit într-un anume moment? Cât de derutant şi dureros ar fi? Continue reading

De restanţe nu scapă nimeni!

   Scriam acum ceva timp articolul ăsta şi eram nervos nevoie mare despre tot ceea ce mi se întâmpla. Fix în clasa a 12-a, clasă în care ai nevoie de linişte, un anume profesor (multă sănătate şi voie bună îi doresc) s-a gândit că mi-ar sta bine corigent. Şi cum se gândea el la bucuriile vieţii mele, s-a hotărât să se mai alieze cu încă un profesor pentru a-mi face anul mai frumos. Aşa că m-am trezit ameninţat de două corigenţe, atât la matematică, cât şi la fizică.

   Faţă de fizică, la matematică notele pe care le primeam încercau să-şi găsească justificare. Mai un test extra la final de semestru, mai un scos la tablă când voia maiestatea sa, mai o lecţie de viaţă susţinută în faţa tuturor colegilor. În schimb, la materia anterior amintită, fusesem deja anunţaţi, eu şi încă doi mândri băieţi, că vrea să ne lase corigenţi. Continue reading

Din viaţă scapă cine poate!

   Cum stăteam eu cu ochii în Facebook în loc să învăţ, observ un laic pe o chestie ce suna interesant, adică pe Breakout. Dau să mă uit la ei pe site şi aflu de un concept oarecum nou mie şi, anume, acela de escape room.

   Care e treaba cu escape room? Ei bine, ea e oarecum simplă: te duci frumos la băieţii ăştia de la Breakout, ei îţi dau nişte detalii şi te-ntreabă dacă nu eşti claustrofob, îţi pui pe ochii superbi o bandană şi eşti condus într-o cameră. Desigur, nu vezi nimic, eşti închis acolo, aştepţi s-auzi o melodie şi poţi deschide superbităţile tale oculare pentru a vedea în ce te-ai băgat. Noi, fani convinşi ai filmului “The Silence of the Lambs“, am ales să ne aventurăm în camera lui Hannibal Lector.

   Buun, închişi fiind acolo Continue reading