Challenge Rooms sau cum să mătrăşeşti oameni la party

   Challenge Rooms, concept unic al celor de la The Codex ce îmbină ideea de escape room cu cea de board game, m-a aruncat aseară într-o sută de minute în care mintea echipei “The Slow Killers” a jucat cum a vrut. Din motive evidente, n-o să scriu despre şpârlele pe care le-am făcut în cameră, că şi-aşa ni s-a promis că la următorul joc vom avea numai seifuri.

   Ideea de Challenge Room pe cât pare de simplă, pe atât este de faină. Două echipe se aventurează în două camere identice Continue reading

Viaţa într-o mie de pânze

   Lipsa de filme vizionate cauzează sevraj, cel puţin în cazul meu. Săptămâna aceasta n-am putut sta departe de NexT, iar drumurile m-au aruncat şi la Competiţia Internaţională IV, competiţie în care au rulat mai multe scurtmetraje.

   Chiar dacă votul meu nu s-a dus către scurtmetrajul realizat de Yael Lotem, asupra lui mi se vor opri rândurile. El prezintă povestea lui Charlotte Salomon, o artistă născută în Berlin. Aceasta a ales să-şi picteze întreaga viaţă în peste o mie de lucrări, toată această poveste numindu-se “Life? or Theater?. Continue reading

Hai să apărăm inutilitatea!

   Orice lucru inutil are proasta tendinţă de a se înmulţi şi de a fi îmbrăţişat drept mod sănătos de a gândi. Problema zilei de astăzi: fariseii ce aderă la ideea de “minte deschisă”.

   Un fariseu, doi farisei…aici ar trebui să se oprească numărătoarea. E exact ca atunci când îţi numeri prietenii: ai trecut de cinci, o iei de la capăt. Din păcate, prima numărătoare nu se opreşte la doi, ci la mii, sute de mii de deştepţi care visează la libertate, dar nu reuşeusc să o înţeleagă. Continue reading

De ce eu? (2015)

   Anul 2002. Un procuror mişcă preşul care nu trebuie. Rezultatul? Procurorul se sinucide, iar mutarea preşului aduce în atenţia opiniei publice resturi de adevăr.

   Anul 2015. Apare un film inspirat de acest caz. “De ce eu?” ridică preşul pentru tine, ca spectator, dar tu decizi ceea ce vrei să vezi şi să înţelegi. Te poţi raporta la acest caz ca la unul singular sau poţi vedea cum pânza de păianjen are şanse de a se extinde asupra oricărui sistem. Continue reading

Ţineţi-vă mâinile acasă. Nu mai aplaudaţi!

   Indiferent de ce piesă de teatru aş vedea, efectul este acelaşi la final: aplauze şi iar aplauze. Actorii merită şi trebuie apreciaţi, dar cum mai poate fi făcută diferenţierea dintre o piesă de teatru excepţională şi una care, pe tine ca individ, nu te-a impresionat deloc?

   Teatrul este printre puţinele zone rămase în care poţi lăsa preconcepţiile acasă, în care te poţi relaxa şi, în acelaşi timp, poţi adăuga noi valori alături de cele pe care le deţineai deja. Teatrul înseamnă exprimare liberă Continue reading

It’s a trap…it’s MindTrap!

   Fenomenul escape room este un viciu care, odată intrat în organism, nu mai poate fi scos. Cum de câteva luni nu mai fusesem la niciun escape, astăzi la MindTrap mă simţeam ca Renton din Trainspotting în drumul său către Maica Stareţă.

   Odată ajuns, aflu surprins că treaba asta cu escape-ul se poate diversifica şi că, în anumite locaţii, ai un fel de bonus. Ce bonus? Continue reading

Dogtooth (2009)

   Simt că o să fiu aruncat într-un fel de Groapă a Marianelor pentru recenzia atât de pozitivă pe care o voi scrie despre “Dogtooth”, dar îmi asum asta şi tastele-mi merg mai departe. Da, este un film dus la extrem, dar este un semnal şi un mesaj care trebuie înţeles de toţi cei care sunt sau vor fi părinţi. Influenţa lor este mult mai mare decât fiecare dintre noi am putea crede, iar acest lucru este perfect exploatat în acest film “bolnav”. Continue reading

Viaţă de student, partea a doua

   Prima parte îţi aparţine. Există pentru fiecare dintre voi. E partea cu aşteptări, cu ce ai vrea să se întâmple, cu tot acel bullshit pe care ţi-l proiectezi pentru a-ţi face viaţa mai grea. Dacă ai avut un sac întreg de speranţe deşarte, îmi pare rău pentru tine. N-ai găsit locul şi momentul potrivit pentru a căuta perfecţiunea.

   Partea a doua e partea în care ai ajuns la fundul sacului şi începi să priveşti în jur. Să cauţi oportunităţi, să te strecori printre chestii impuse, să încerci să găseşti motivaţia în colţul îndepărtat în care ai lăsat-o. E momentul în care Continue reading

Comet (2014)

   Credeaţi că s-a terminat cu lista de filme surprinzător de bune din 2014? Staţi liniştiţi, la fel de greşit gândeam şi eu. Din păcate, de această dată avem de-a face cu un film care se încadrează perfect în lista acelor pelicule care, din cauza unor variabile nefaste, nu se bucură de o notă care să coincidă cu realitatea şi nu ajung în atenţia publicului.

   „Comet” prezintă o poveste de dragoste pe cât de simplă, pe atât de ancorată în realitatea defectuoasă în care am ajuns să trăim. Este de apreciat faptul că reuşeşte să nu cadă în zona clişeică şi, mai mult de atât, aduce cu sine o serie de replici, cugetări şi comparaţii inteligente (sau, cel puţin, cu mult peste media actuală existentă în marea de filme dedicate unui public cât mai numeros).  Continue reading

Deux jours, une nuit (2014)

   E o zi obişnuită. Sună telefonul. Afli că ai tăi colegi de muncă au avut de ales între o primă de 1000 de euro şi a te ajuta pe tine să-ţi păstrezi locul de muncă. Desigur, au votat pentru primă. Erai în depresie înainte de a primi acel telefon. Fără locul de muncă, vei ajunge într-un centru social. Ai deja doi copii şi un partener de viaţă care crezi că te va părăsi. Reuşeşti să obţii o revotare. Ai la dispoziţie două zile pentru a schimba votul colegilor de muncă. Ce faci?

   În această situaţie se găseşte Sandra, iar răspunsul la întrebarea de mai sus este direct proporţional cu numărul de pastile pe care reîncepe să le ia. Continue reading