“Secret Society” sau cum să te joci cu destinul omenirii


Eşti pasionat de conspiraţii şi societăţi secrete, dar şi de escape room? Ţi-ai dorit mereu să faci parte dintr-o astfel de societate? Pregăteşte-te, la Codex Înaltul Preot al Ordo Animus Mysterium te convoacă la Marea Adunare de Iniţiere!

   După ce am fost impresionaţi de conceptul unic de Challenge Rooms, am revenit la Codex pentru a încerca să cunoaştem comorile pe care Înaltul Preot avea să ni le arate. Aşa cum ne-au obişnuit, Catrinel şi Sergiu n-au ratat oportunitatea de a avea o cameră de escape cel puţin la fel de faină precum conceptul anterior amintit pe care l-au implementat.

   Cu ce se diferenţiază “Secret Society” faţă de restul camerelor de escape la care am fost până acum? În primul rând, nu eşti închis în cameră, scopul tău nefiind acela de a evada. Înaltul Preot îţi poate oferi mult mai mult de atât, iar atenţia voastră, ca echipă, va juca un rol decisiv. Totodată, în “Secret Society” funcţia de audio nu e folosită doar pentru a auzi Dumnezeii invocaţi atunci când vă blocaţi şi aveţi nevoie de hint.

   Povestea în sine este extrem de liniară. Atât de liniară încât niciunul dintre noi nu a mai avut tendinţa de a căuta prin cameră, lucru devenit obişnuinţă atunci când intram într-un escape room. Poate că nu a fost cea mai bună mutare, dar lipsa haosului iniţial şi-a arătat şi anumite avantaje.

   Aş putea spune că este cea mai grea cameră de escape pe care am întâlnit-o, dar aş simţi că n-aş descrie suficient. De fapt, e cea mai complexă. Nu numai prin atenţia sporită oferită detaliilor, ci şi prin probele care îţi trezesc neuronii din letargie.

   Concluziile?

   Nu aveţi voie să vă blocaţi, Înaltul Preot va fi mereu cu ochii pe voi. Nu aveţi voie să greşiţi, comorile Universului nu pot fi oferite oricui. Nu aveţi voie să uitaţi, căci doar cele mai luminate minţi pot guverna şi oferi o nouă direcţie destinului omenirii.

   Vă doresc drum întins până pe Mătăsari 21A şi fie ca voi să fiţi oamenii pe care această nouă societate îi caută. Pentru rezervări, puteţi folosi cu încredere site-ul lor, iar pentru alte detalii şi curiozităţi aveţi la dispoziţie şi aceste două numere de telefon: 0770 863 122 sau 0745 045 054.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s